Alegerile din Transnistria: Lukaşenko „în miniatură” sau „modernizare cosmetică”?

Programate pentru 11 decembrie 2011, alegerile prezidenţiale din regiunea separatistă Transnistria, au divizat elita politică de la Tiraspol şi au bulversat, în mare măsură, populaţia din stânga Nistrului.

      Deşi în cursa prezidenţială s-au înscris şase candidaţi, vâlva politică în Transnistria este creată de doi candidaţi – Igor Smirnov, preşedintele actual, şi Anatolii Kaminsky, preşedintele Sovietului Suprem (al legislativul) de la Tiraspol.

        Pentru prima dată Smirnov candidează la un nou mandat neavând în spate Federaţia Rusă, iar Moscova susţine o altă candidatură ( pe cea a lui Kaminsky) la funcţia de preşedinte în detrimentul eternului conducător de la Tiraspol.

     Şeful parlamentului transnistrean se bazează pe suportul mediului de afaceri din Transnistria, în special al companiei Sheriff, şi pe suportul economic şi mediatic al Federaţiei Ruse (care din acest an, printre altele, a reluat transferul de fonduri alocate Sovietul Suprem de la Tiraspol).

      La rândul lui, preşedintele Transnistriei, Igor Smirnov, se bazează pe structurile puterii executive ţesute de el timp de 20 de ani. În plus, el joacă cartea de „apărător” al independenţei şi „părinte fondator” a regiunii separatiste Transnistriene.

       Aceste aspecte – susţinerea lui Kaminsky de către Moscova şi resursa administrativă a lui Smirnov – fac imprevizibile alegerile din 11 noiembrie, atât pentru rezultatul lor propriu-zis, cât şi pentru viitorul Transnistriei.

     În campania electorală, Rusia la susţinut deschis pe Kaminsky, folosind din plin pârghiile economice împotriva lui Smirnov. În special, familiei liderului de la Tiraspol i s-a imputat fraudări masive în repartizarea ajutorului umanitar rusesc populaţiei din stânga Nistrului. Cu toate că Rusia a pus presiune asupra lui Smirnov ca să plece, acesta nu a dorit să cedeze şi şi-a înaintat candidatura. Astfel, pentru prima data alegerile din autoproclamata regiune din stânga Nistrului au devenit concurenţiale, rezultatul lor nefiind stabilit prealabil. 

       Dacă va câştiga Smirnov, atunci apare întrebarea care va fi politica lui ulterioară?

     În condiţiile în care el nu mai este susţinut de Rusia, atunci eternul conducător al „poporului transnistrean” va fi nevoit să-şi revizuiască serios politica dusă în toţi aceşti 20 de ani. Situaţia pentru el va deveni una foarte complicată, deoarece lui i s-a închis uşa într-o parte (Rusia) şi nu are cum să i se deschidă în altă parte (Uniunea Europeană).

      Cel mai probabil, Smirnov va încerca să joace cartea ucraineană. Sub diferite pretexte (cum ar fi, spre exemplu, soarta comunităţii ucrainene din Transnistria), liderul de la Tiraspol va încerca să se apropie de Ucraina. Alta este întrebarea cum va reacţiona statul vecin. Poate Ucrainei îi surâde comportamentul lui Smirnov, însă din mai multe motive (obiective şi subiective), este puţin probabil că administraţia de la Kiev îi va „întinde braţele” actualului lider transnistrean. În orice caz, în mod evident, lui Igor Smirnov nu îi rămâne altceva decât să i-a traiectoria transformării într-un Lukaşenko „în miniatură”. Dacă Smirnov va pierde, atunci, cel mai probabil, el se va conforma şi evitând acţiunile în forţa va pleca.

      Dacă va câştiga favoritul Moscovei, Anatolii Kaminsky, schimbări spectaculoase în politica Tiraspolului nu se vor produce. Schimbarea principală va consta doar într-o „modernizare cosmetică” a politicii Rusiei faţă de Tiraspol. Fiind implicată în mai multe discuţii cu Bruxelles-ul, în special cu Berlinul, Moscova doreşte o „schimbare la faţă” a administraţiei de la Tiraspol. În conjunctura geopolitică actuală, Kaminsky este mult mai potrivit decât Smirnov pentru politica transnistreană a Kremlinului. Moscova conştientizează foarte bine că atât timp cât Smirnov se află la conducerea Transnistriei, ea nu este credibilă la Berlin. Prin înlocuirea lui Smirnov prin Kaminsky, Rusia vrea să arate partenerilor europeni că Moscova este gata de schimbări în soluţionarea diferendului transnistrean.         

      Ce va câştiga Moldova în urma acestor alegeri?

      Nimic esenţial. Şi într-un caz şi în celălalt, Chişinăul va avea doar câştiguri minore.

     Conservatorul Smirnov va discuta cu malul drept doar probleme minore pentru soluţionare politică a diferendului transnistrean. În condiţiile de izolare, el va dori să obţină de la Chişinău doar beneficii de ordin economic şi social, evitând să discute problemele majore ale conflictului transnistrean.

     Moderatul Kaminsky va fi continuatorul politicei Moscovei în Transnistria, neîndrăznind „să joace” pe cont propriu. Cu toate că sa vorbit foarte mult în ultimul timp că Rusia este dispusă să meargă la cedări în soluţionarea conflictului transnistrean, este puţin probabil că aceste cedări vor fi semnificative.

     Republica Moldova fiind pentru Rusia principalul pivot geopolitic în sud-estul Europei, Moscova va încearcă să folosească la maximum cartea transnistreană pentru a menţine Chişinăul în orbita sa gravitaţională. Moscova a învăţat lecţia „memorandumului Kozak” din 2003, însă nicidecum nu a renunţat la el. La nivel simbolic, moderatul Kaminsky, în comparaţie cu conservatorul Smirnov, este versiunea mai „umană”, ambalată european, a „memorandumului Kozak”.       

Ion TĂBÂRŢĂ,

   comentator politic,

Centrul de Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică „POLITICON”

Sursa: www.ropress.eu 

Adaugă la: del.icio.us | Digg