Adevăruri despre graniţele transnistrene de pe podurile ce unesc malul stâng cu cel drept al râului Nistru

            Republica Moldova este una dintre ţările lumii care suferă de un conflict teritorial îngheţat. Conflictul moldo-transnistrean îşi are începuturile în anii 90 când acestă  ţară devine independentă de fosta URSS. De atunci şi până în prezent s-a încercat soluţionarea acestei problematici teritoriale prin diverse metode diplomatice, însă nimic concret nu s-a reuşit. 

             Teritoriul din partea stângă a râului Nistru până la graniţa Republicii Moldova cu Ucraina reprezintă Republica Moldovenească Nistreană sau aşa-zisa proclamata Transnistrie de forţele separatiste din anul 1992, teritoriu monopolizat de Igor Smirnov şi nerecunoscut de nicio putere statală a lumii. Timp de 20 de ani pe acest teritoriu s-a locuit cu ideea de ţară aparte şi diferită de Republica Moldova.

             S-au născut copii care niciodată nu au fost la Chişinău şi nu vorbesc limba română, chiar dacă părinţii lor sunt originari dintr-un sat din partea dreaptă a râului Nistru, şi care declară că sunt din Transnistria, ţara lor de baştină, iar Republica Moldova reprezintă strainătatea pentru ei. Locuitorii acestui teritoriu au câte trei cetăţenii în mare parte.

            Aşa cum Republica Moldova recunoaşte acest teritoriu ca unul din componenţa sa, cetăţenii acelei zone sunt automat cetăţeni moldoveni, însă autorităţile separatiste au impus crearea cetăţeniei transnistrene pentru cei care au domiciliul pe acel teritoriu, respectiv aceasta este recunoscută doar de structurile de acolo, iar cea de a treia cetăţenie este sau rusă sau ucraineană, în funcţiile de originile fiecărei persoane ce-o posedă. 

            Legătura de circulaţie dintre malurile răului este făcută de podurile construite între anumite oraşe paralele din ambele părţi, ex. podul dintre oraşul Rezina (Republica Moldova) şi oraşul Rîbniţa (Transnistria).

            Pe fiecare dintre poduri există aşa zise-le „graniţe” din partea Transnistriei care împiedică deplasarea liberă a populaţiei şi a transportului auto de pe un mal pe altul. Regulile de control vamal diferă de la un post la altul, însă toate sunt stabilite de autorităţile transnistrene după bunul lor plac şi nu după vreun act legislativ recunoscut. Pentru „graniţa” podului dintre Rezina şi Rîbniţa au existat diferite etape de control al cetăţenilor Republicii Moldova, dar nu şi a Transnistriei.

            Iniţial erau controlate doar mijloacele de transport pentru  a depista cazuri de contrabandă sau alte încălcări, iar persoanelor li se cerea doar să arate actele de indentitate. În timpul perioadei încordate dintre Republica Moldova şi Transnistria, anul 2004, „jocul şi-a schimbat condiţiile de participare” şi anume a fost introdusă o taxă vamală pentru cetăţenii moldoveni, adică dacă mergeai pentru două ore în oraşul Rîbniţa trebuiai să plăteşti că să poţi trece de acel post vamal, altfel nu ţi se permitea să ajungi în oraş şi erai trimis înapoi spre Rezina.

            După aceste schimbări a scăzut considerabil numărul persoanelor care mergeau în Transnistria, aşadar doar rudele din partea stângă a râului Nistru veneau în vizită la cele de pe malul drept. Etapa taxei a durat vreo doi-trei ani, apoi conducerea teritoriului şi-a îmbunătăţit dispoziţia şi a decis scoaterea taxei vamale, dar au introdus noi reguli care nu au uşurat deloc circulaţia persoanelor, ci din contra au făcut-o mai dificilă.  

           „Noul sistem” de trecere mai este actual şi în zilele noastre. Acesta prevede ca moldovenii (cetăţenii Republicii Moldova) ajunşi la postul vamal trebuie să coboare din transportul auto comun pentru a merge la un ghişeu mic şi a cere un „certificat de trecere” (o foaie mică cu rubrici care trebuie completate cu datele de indentitate, cu tipul de călător: turist, tranzit, etc., adresă exactă unde mergi în oraşul Rîbniţa, cât timp vei sta şi peste câte ore te vei întoarce); după completarea acestei foi care este compusă din doua părţi, încât o parte semnată de ofiţerul vamal este restituită persoanei care circulă şi cea de a doua parte rămâne la post, cetăţeanul Republicii Moldova poate trece graniţa şi într-un final ajunge în oraşul Rîbniţa.

           La întoarcere îi este cerută acea parte de foaie completată, semnată şi dată la intrare, ca dovadă că persoana dată nu a rămas pe acel teritoriu mai mult timp de cât a indicat iniţial. Partea neagră a acestei birocraţii este constituită de ce se întâmplă la acel ghişeu. Acesta reprezintă un geam foarte mic unde vezi doar capul ofiţerului vamal, încât îi poţi cere „certificatul de trecere” pentru completare şi apoi să-l dai pentru semnare, aceasta în cazul în care ajungi întreg la acel geam, deoarece acolo omenii sunt adunaţi ca „furnicile la un muşuroi”, se calcă pe picioare, nu-şi lasă loc de trecere, stau ore întregi până ajung să primească acea foaie, iar într-un final primită mai sunt obligaţi s-o completezi în limba rusă, altfel nu este acceptată spre semnare.

           Fapt foarte deranjat aşa cum „Constituţia” Transnistriei prevede doua limbi oficiale ale teritoriului: rusa şi moldooveneasca, adica româna, dacă chiar e să ne bazam pe „legile” nerecunoscute de nimeni ale zonei date. Acestă imagine este prezentă zi de zi, oră de oră  şi nimeni nu intenţioneză s-o schimbe. Autorităţilor transnistrene nu le pasă, cele moldoveneşti nu recunosc acestă graniţă, dar nu au nici puterea de a o elimina, aşa că cei care continuă să circule între oraşele Rîbniţa şi Rezina au de suferit de fiecare dată când fac acest traseu.  

Sursa: ROPRESS