Romanian News Portal: Filat se va întâlni la Bucureşti cu Băsescu, Boc şi cu preşedinţii Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare orecum şi cu studenţii Filat se va întâlni la Bucureşti cu Băsescu, Boc şi cu preşedinţii Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare orecum şi cu studenţii ================================================================================ Admin RoPress on 13 Noiembrie 2009 04:32:00 Premierul moldovean, Vlad Filat, întreprinde zilele acestea, de 13 şi 14 noiembrie, o vizită de lucru în România. Potrivit agendei sale, în prima parte a zilei de vineri, Filat va participa la Summit-ul Iniţiativei Central Europene, unde va rosti o alocuţiune. Filat are programate întrevederi cu preşedinţii Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare. Vizita de lucru în România, Filat o va începe cu o întrevedere cu premierul în exerciţiu al României, Emil Boc. În cadrul întrevederii urmează a fi semnate Acordul cu privire la micul trafic la frontieră, Protocolul la Acordul cu privire la protejarea reciprocă a investiţiilor, Acordul cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat. În seara zilei de astăzi, Vlad Filat va avea o întrevedere cu Traian Băsescu, preşedintele României. După cum precizează Serviciul de presă al Guvernului, pentru ziua de sâmbătă, premierul Filat are programate întrevederi cu Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor a României, cu conducători ai unor companii româneşti mari şi a celor străine, prezente pe piaţa română, precum şi cu studenţi, după cum a relatat astăzi portalul de ştiri Unimedia, cu referinţe la serviciul de presă Deca-press. În cadrul summit-ul de astăzi, şefii de guvern ai statelor-membre ale Iniţiativei Central Europene (ICE) au fost rugaţi de către premierul Vlad Filat, să îi permit să vorbească în limba sa maternă, româna, deoarece se află la Bucureşti. Acesta a declarat că „Integrarea europeană este declarată drept o prioritate fundamentală a politicii interne şi externe a Republicii Moldova”, iar „ţara noastră va valorifica oportunităţile oferite de cooperarea în cadrul parteneriatului Estic”, în cadrul alocuţiunii sale. Pe aceasta o puteţi citi în continuare: „Alocuţiunea dlui Vladimir FILAT, Prim-ministrul Republicii Moldova, la Summit-ul Şefilor de Guvern ai statelor-membre ale Iniţiativei Central Europene (ICE), Bucureşti, 13 noiembrie 2009 Mult stimate dle Prim-ministru, Onoraţi colegi, Stimate doamne şi domni, Este o mare plăcere şi onoare să fiu astăzi aici, la acest înalt For, alături de colegii mei din arealul ICE şi doresc să exprim sincere mulţumiri gazdei Summit-ului şi întregii echipe a Preşedinţiei României la Iniţiativa Central Europeană pentru activitatea pe parcursul anului, precum şi pentru organizarea excelentă a evenimentului de astăzi. Stimaţi colegi, Republica Moldova conştientizează şi împărtăşeşte pe deplin ideea importanţei deosebite pe care o are cooperarea regională în procesele de dezvoltare a statelor şi o percepe ca pe un mecanism de atingere a scopurilor de integrare europeană. Politica de integrare europeană a Republicii Moldova este bazată pe dezvoltarea continuă şi durabilă a dialogului politic şi a cooperării cu Uniunea Europeană şi pe valorificarea oportunităţilor şi posibilităţilor oferite de implicarea şi participarea activă în organizaţiile, iniţiativele şi procesele regionale. Astăzi, noi sărbătorim cea de-a 20-a aniversare a ICE, „unui forum interguvernamental pentru cooperarea politică, economică şi culturală între statele- membre”. Pe parcursul acestei perioade îndelungate, am avut succese şi mari realizări, am întâmpinat greutăţi şi am trecut şi prin perioade mai dificile. Dar înfruntând provocările ivite pe parcursul anilor şi în pofida tuturor schimbărilor, ICE a menţinut rolul său de negociator fiind o „punte” dintre state şi Uniunea Europeană în atingerea obiectivului său major de a deveni mai aproape de marea familie europeană. Acum, noi putem să constatăm, cu certitudine, că acest obiectiv devine tot mai realizabil. Trecînd cu succes prin procesul de reformare, ICE a realizat noi succese în relaţiile sale cu Uniunea Europeană. O jumătate din statele sale membre au devenit membre ale UE, altele fiind într-un proces progresiv în acest sens. Stimaţi colegi, În acest an Republica Moldova a fost supusă unui test al democraţiei în urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie, şi a evenimentelor dramatice din 7 aprilie. După alegerile parlamentare repetate din 29 iulie 2009, patru partide liberal-democrate au constituit o majoritate parlamentară de 53 deputaţi, creînd Alianţa pentru Integrare Europeană. La 25 septembrie curent, Parlamentul Republicii Moldova a votat noul program de activitate al Guvernului, denumit “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, în care integrarea europeană este declarată drept o prioritate fundamentală a politicii interne şi externe a Republicii Moldova. În prezent, dialogul moldo-comunitar este axat pe începutul negocierilor privind noul acord dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv, iniţierea dialogului în domeniul liberalizării vizelor. Colaborarea regională este, la fel, menţionată în noul program de guvernămînt drept una din priorităţile guvernului, care va avea ca obiectiv promovarea agendei de integrare europeană a Republicii Moldova. Ţara noastră va valorifica oportunităţile oferite de cooperarea în cadrul parteneriatului Estic şi va participa la cele mai importante proiecte destinate consolidării Parteneriatului Estic, precum şi a Platformelor tematice de cooperare. În cei 13 ani de la aderarea ţării mele la Iniţiativă, Moldova s-a implicat activ în procesul cooperării regionale în Europa Centrală şi de Sud-Est, participând la majoritatea iniţiativelor, proceselor şi organizaţiilor regionale, devenind astfel un partener sigur în realizarea obiectivelor regionale. În ultimii 3 ani, relaţiile Republicii Moldova cu organismele regionale au parcurs o evoluţie semnificativă, fapt dovedit prin exercitarea celor cinci Preşedinţii concomitente la procesele şi iniţiativele regionale. Pe parcursul exercitării Preşedinţiei la ICE în 2008, Republicii Moldova i-a revenit un rol important de implementare a deciziilor procesului de Reformare a ICE, iniţiat în 2006, astfel, noi ne-am situat în nucleul evoluţiilor şi formării unei noi etape în viitoarea activitate a Iniţiativei Central Europene. Pentru un stat tînăr aceste experienţe au fost şi sînt definitorii în dezvoltarea tuturor domeniilor. Fiind membru cu drepturi depline al majorităţii iniţiativelor regionale, Republica Moldova a beneficiat şi beneficiază din plin de oportunităţile oferite de cooperarea regională în procesul racordării la valorile, principiile şi standardele europene. Stimaţi colegi, Republica Moldova îşi exprimă speranţa că şi pe viitor ICE va acţiona drept un instrument eficient în raporturile politice şi economice dintre statele-membre, să servească drept o punte de legătură dintre UE şi statele care tind să aparţină marii familii europene. Noi pledăm pentru o susţinere continuă a statelor ICE care încă nu sunt membre ale UE, în realizarea aspiraţiilor europene. Moldova susţine ideea consolidării continue a relaţiilor între ICE şi UE. Aceasta va contribui substanţial şi efectiv la dezvoltarea relaţiilor între statele membre ale ICE, precum şi va uni statele din afara UE în sporirea şi implementarea reformelor interne pentru valorificarea principiilor şi standardelor europene. Pe de altă parte, colaborarea consolidată între UE şi ICE va deveni un instrument util în soluţionarea problemelor cauzate de criza economică şi financiară care afectează regiunea ICE. Onorată asistenţă, Republica Moldova susţine propunerile prezentate în Documentul Final al reuniunii noastre. Documentul reprezintă un raport comprehensiv al acţiunilor şi realizărilor importante, însumă eforturile comune întreprinse pe parcursul tuturor anilor de activitate. Relaţiile de colaborare între ICE şi UE se aprofundează, cu alte organisme regionale şi internaţionale, au devenit mult mai active, sporind, astfel, eficacitatea Iniţiativei la diferite nivele. Stimaţi colegi, Doresc să reiterez mulţumirile Republicii Moldova pentru activitatea realizată de către România în procesul exercitării mandatului de deţinere a Preşedinţiei la ICE. Constatăm progrese atât la nivel sectorial cât şi cel politic. Au fost depuse eforturile necesare pentru realizarea scopurilor şi principiilor de bază ale ICE, precum şi asigurată continuitatea proceselor şi activităţilor din anii precedenţi, fapt care a permis consolidarea relaţiilor de cooperare pe diferite filiere. În acelaşi timp, contăm pe menţinerea ritmului dinamic de către viitoarea Preşedinţie a Muntenegrului. În acest sens, ţin să doresc succese colegilor noştri la preluarea acestui important mandat şi să-i asigur de deplinul nostru suport. Aşi dori de asemenea să exprim înalte aprecieri Ambasadorului Pietro Ercole AGO, Secretarul General al ICE, pentru dedicaţia şi ataşamentul cu care şi-a exercitat funcţia şi să-i urez mult succes noului Secretarul General al Secretariatului Executiv, Ambasadorului Gerhard PFANZELTER. În final, fiindcă ne aflăm aici, la Bucureşti, permiteţi-mi să vorbesc în limba mea maternă – Română, şi să mulţumesc încă odată gazdelor pentru organizarea cu success a acestui Summit aniversar. Am certitudinea, că toate delegaţiile prezente în această sală, îndeosebi ale statelor care n-au dobîndit încă statutul de membru al UE, împărtăşesc gratitudinea noastră faţă de România, ţară care contribuie de o manieră substanţială la atingerea obiectivelor ICE şi a devenit unul dintre cei mai activi susţinători ai extinderii Uniunii Europene, dincolo de frontierele sale actuale. Vă mulţumesc pentru atenţie.” sursa: Unimedia